Poezie

Moartea Iubirii

1 min lectură·18 iunie 2008

Mediu

Moartea Iubirii

Sunt eu cu ea lâng-un mormânt,

Cad in genunchi plângând,

Iubirea noastră-i în pământ.

Doar eu cu ea am fost

La-ei înmormântare,

Când clopotul suna anost

Și noi vroiam-o imbrățișare...

Și din coștiug se ridică,

Privind spre noi și zise

\'Pe voi nu vă mai vreau alături,

A-ți rupt atâtea vise,

V-ați frânt și ale voastre inimi,

Și mi-se,

Pare c-ați uitat ce e de fapt iubirea,

Eu plec acum ,vă las

M-așteapta nemurirea

Căci dragoste va fi mereu

Și oameni ca s-o ceară

E mai râvnită ca un zeu;

O candidă fecioară

Iar eu n-am fost poveste,

Ci basm adevărat

Între o fată simplă ș-un simplu băiat\'

Închise ochii și zbieră : \'Tăcere!\'

O lume-ntregă se oprii,

Și totul devenii metal

Era acum un fapt real,

S-a stins din viața noastră,

Crăiasa de cristal.

In groapă o așezarăm,

Cu tact...meticulos,

Știam ce va urma:

O viață de prisos,

Căci făr\' de ea suntem degeaba

Iubirea una-i pe pământ,

Și doar odat\' poți iubii,

Restu-i un rece vânt.

002.433

Bogdan Vaciu. “Moartea Iubirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-vaciu/poezie/1788456/moartea-iubirii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.