Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Balta cu mormoloci roz

2 min lectură·
Mediu
Mai întâi
am să pun mâna pe un baros
și o să dărâm tot ce este în jurul meu,
până nu mai rămâne nimic în picioare.
Am să fac totul bucățele, până ies cubulețe mici de tot.
Apoi
o să-mi suflec mânecile
și mă apuc de lucru,
să remodelez toată dezordinea asta.
Fac o structură de fier,
torn beton peste ea,
pun și cubulețe
și constuiesc un pod către tine,
peste băltoaca asta cu mormoloci roz.
Pe urmă
îmi adun toate hainele,
le perii frumos,
le pun în valiză,
și o să plec către tine pe pod.
La sfârșit
o să mă întreb dacă am făcut bine,
pentru că o să locuim împreună,
iar berzele or să vină de multe ori pe la noi.
Or să se odihnească în băltoacă după atâta zbor,
și or să decimeze toți mormolocii roz.
Așa că
m-am decis să uit tot,
nu înainte de a-ți povesti,
despre multele băltoace cu mormoloci roz,
care erau din belșug pe aici, până să vină oamenii.
Eu
m-am gândit mult și m-am hotărât să rămân
și să stau aici degeaba, fără să mai fac nimic.
Iar balta se va prinde până la urmă,
că ăla care avea tot felul de planuri mărețe
cu șuruburi și piulițe, cu armături și cu betoane,
a devenit prin proprie voință, inutil.
Și îmi va aplica foarte delicat, legile dure ale naturii
și voi deveni într-un final, hrană pentru mormolocii ei roz.
Asta va fi cu mine,
iar tu, cu tine nu știu ce se va întâmpla.
001.740
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
254
Citire
2 min
Versuri
41
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Ion. “Balta cu mormoloci roz.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-ion/poezie/14126058/balta-cu-mormoloci-roz

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.