moarte sufleteasca

nu mai am maini...mi-au murit cufundate in probleme si tu nu ai avut bunavointa de a trage macar un pic de ele...sa stii si tu, o mana intinsa ce cere ajutorul nu va sta asa pana cand cuiva si se va face mila, ci doar atat cat o vor tine puterile...la mine insa, puterile s-au dus de ceva vreme;e ram epuizat inca dinainte de a pasi pe nisipuri miscatoare caci nu e usor sa mergi pe strada cu lesa pe care tu m-ai obligat s-o port...ma mir totusi ca am putut s-o car atata, ca am putut atata timp sa trag ca un caine un maldar de reprosuri si dorinte, promisiuni ce trebuiau duse intr-un fel sau altul pana la capat sau vise...si inca mai visez, acum, cand sunt sub pamantul gandurilor mele, ca macar dincolo voi fi fara un lant, voi fi liber, voi fi mai puternic; voi fi ca la-nceput.