Poezie
întunericul morții
1 min lectură·
Mediu
dintr-o dată se face noapte
va dura o clipa?
becul arde de lumina nu am parte
beau apă
cineva țipă
mă așez în pat
stau pe spate
îmi pun întrebari
și-mi răspund imediat
mă concentrez
mă conectez...
bezna-i tot mai deasă
la fiecare pas adorm o dată
nu mai aud!
ființa mi-este arsă
se-aude un sunet
ca un glas
mintea-mi cânta prin vene
trăiesc iarași! se luminează
razele-mi intră printre gene
și din nou se înserează
fug pe hol mă așez pe -o bancă
aerul e plin de ceață
și ceața e cremoasă
tensiunea vibrează –urcă fără sânge fără viață
plec afară
ceva de baut voi găsi
dar din nou se lasă seara
mă odihnesc
visez
invadat sunt de furnici
mai stau putin
am mult curaj
o sa plec imediat de-aici
imagini ca un miraj
mergând pe cărare
pe drumul de unde-am venit
văd multe lucruri murdare
„hai acasă!”m-am gândit
mă simt bine
m-am trezit la viață
nu mi-a fost frică
nici nu-mi va fi vreodată
privesc răsăritul
sunt bucuros!
și deodată….
001014
0