Poezie
Cararea
1 min lectură·
Mediu
O cărare in pădure
Întunericul ascunde
Intr-o noapte a lunii
O vrajă a zânii
Se simte-n adâncuri
Cufundat in gânduri
Al sau chip prin vise
Ai săi ochi de flăcări aprinse
Spre o lumina din veacuri
Rătăcește prin neguri
Sufletu-i furat
Întunericu-i agățat
De al sau cuget împrăștiat
In patru colturi semănat
Printr-o lumina a lunii
O căutare a zânii
El umbla prin lume
Cu-ntunericul in urma
Prin deserturi si dune
Urmărit de o luna
Sa-si găsească o zână
Sa o tina de mana
Sa o iubească, s-o plimbe
Prin al sau suflet si minte
Deasupra-i o luna
Si nu știe ca-i zână
Din cer o stea când cade
O lacrima din ea s-abate
Ea plânge ca o fata
Căci el nu poate sa o vadă
El caută grăbit
Dar nu știe ca-i orbit
El merge prin friguri
Spre o lumina din nori
Spre o luna din noapte
Auzind doar șoapte
Iese din umbra
Si o iubește in data
O vede plângând
O stea din cer in al sau gând
Printr-o cale de ceata
Întunericul de el se agata
El merge prin friguri
Spre o lumina din nori
001596
0