Ion și Ioana

-Cum te numești, copile? -Ion, mă numesc! -Și tu fată? -Ioana! -Și tu, cel cu ochii căprui și cu părul blond, ondulat? -Ionuț!...așa mă numesc! -Și tu, mititico? -Ionuța! -Dar cel mic, care se joacă singur, cu ursulețul de pluș? -El e Ionică, încă nu știe să vorbească! -Sunteți frați? -Nuu! -Sunteți veri! -Nuu! -Neamuri?...Vecini? -Nuu! -Dar ce sunteți? -Copii suntem! Nu se vede? -Ba da! Dar ce fel de copii? -Întrebați-l pe nenea Marin, dacă-l mai găsiți! El știe să vă spună cel mai bine... -Și unde credeți, că-l mai găsesc pe nenea Marin? -Nu-l mai găsiți! -Cum nu-l mai găsesc? -A plecat de dimineață...și-a dat demisia! -Și voi totuși, ce faceți aici? -Noi? -Da, voi! -Credeam că sunteți mare și deștept! Îl așteptăm să se întoarcă! -Uite că, uneori nu sunt!... de astă dată mă întreceți! Dacă a plecat, de ce să se întoarcă? -Păi, ca să vă spună că noi, fără să fim frați, veri, neamuri, vecini, suntem fii lui Ion și Ioana, plămădiți...,,întru veșnica pomenire, a acestui Soare și a acestui Pământ!\'\'