Poezie
Ce-i românul...
2 min lectură·
Mediu
Cercetând, de sus, pământul,
Domnul nostru a aflat,
Ca oricum ar bate vântul,
Românu-i tot supărat.
Supărat este pe YHWH
Că noroc nu a avut,
„Țara prost este condusă!”
Și acum, și în trecut.
Neacceptând nedreptatea,
Al luminii creator,
Cheamă sus în cer la dânsul
Reprezentanți din popor.
Cum începe adunarea
Jale mare se aude!
Ropot este, parcă-i ploaia
Când pământul vrea să-l ude!
Unul strigă: „ - toți ne fură,
Parcă nu suntem de-ai lor!”
Altul sare, „ -toți ne-nșeală,
Nu-s buni de conducători!”
Domnul stă, mirat, ascultă,
Îi privește-ntrebător,
Drept răspuns românii țipă:
„Alții vrem în locul lor!”
În înțelepciunea lui,
Domnul YHWH îi oprește,
Și cum nu-s ai nimănui,
Cu blândețe le vorbește:
„ -Voi sunteți aici o sută,
Am să aleg unul din voi,
Am să-l pun să vă conducă
Să fiți lipsiți de nevoi!”
„- Dacă nu-i cu supărare:
Și cum ai să ne alegi?”
„- Am să iau la întâmplare,
Veți fi sub al soartei legi!
Am să vă extrag din urnă,
Dintr-o sută de creștini,
Ce șanse sunt ca la urmă
Să aleg un domn hain?
Dar poate că jumătate
Nu-ți fi chiar așa de drepți...
Tot mai am însă o șansă
Să aleg din cei corecți!
Însă dacă din o sută
Nu există unul drept,
Soarta v-i pecetluită,
Eu am să rămân corect!”
„- Bine doamne,
Da-n trecut?
Toți au fost mișei, fățarnici?
Unul bun nu am avut?”
„- Din ce îmi aduc aminte
Eu pe Țepeș v-i l-am dat!
V-a plăcut atât de mult
Încât de cap l-ați scurtat!”
Coborâți din nori cu forța,
De la Domnul am aflat
Că oricine-n astă lume
Primește ce-a meritat!
almflo
00869
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Boar Gheorghe Florin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 276
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 61
- Actualizat
Cum sa citezi
Boar Gheorghe Florin. “Ce-i românul....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/boar-gheorghe-florin/poezie/14098917/ce-i-romanulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
