Presă
ecou la o carte
antologia mea
2 min lectură·
Mediu
Puțin blond cu mult farmec, Editura Hasefer, București, 2004, 204 p.,
Cu o prefață de PAUL CERNAT.
Figură importantă a liricii israeliene de limbă română, Bianca Marcovici își adună, în această antologie, \"poeme alese\" (deci \"cu mult farmec\"), deși are undeva modestia să se considere încă \"Doamna Mereu Debutantă\".
Poezia evident, a blondei scriitoare are, după cum bine observă Paul Cernat, \"o dublă mișcare\".Prima, și cea mai evidentă la o primă lectură, este nevoia de repliere spre interior, spre sine
(\"Toate poemele mele
amintesc de mine
le-am scris explorându-mă\" ,
ne asigură în chiar Toate poemele) cu intenția de a se apăra de agresiunea lumii exterioare. De aici provine nu doar din pluralitatea ipostazelor femeii să-i spunem comune-iubită, soție, mamă,fiică , poetă-ci și din harul ei deosebit, de artistă în adevăratul sens al cuvântului (care are chiar ambiția de a unifica artele!) Muziciană, mai exact violonistă, Bianca Marcovici scrie deseori despre trăirile de scenă, de pe o scenă pe care se retrage, \"spatele la public
pumnii strânși\", pentru a uita \"legea junglei\" în care cred spectatorii, dar și pentru a regăsi puritatea copilăriei. Și cum, nu de puține ori, muzica o dezamăgesște (Vioara spartă),
ea optează, definitiv, pentru \"dragostea mea-poezia\", cea dătătoare de senzații fizice...
Nu poate lipsi, după cum e firesc în lirica unei emigrante, o a doua tendință :cea spre exterioritate, spre implicarea socială, determinată mai ales de dorința asumării, cu luciditate, dar și cu căldură, a memoriei și a identității evreiești.
Israeliancă mai întâi în \"dulcele târg al Ieșilor\", pe care astfel îl evocă adesea cu nostalgie, apoi în Haifa, unde trăiește și scrie astăzi, Bianca Marcovici dialogheată, frecvent și cu pioșenie, cu tradiția strămoșilor, \"Zidul Plângerii\", în fond, \"zidul de sprijin\" necesar regăsirii identității (Rădăcini, Șaul). Cartea se dovedește, astfel, o fericită metaforă a căutării și a regăsirii dublei identități, a unui...blond cu mult farmec.
EMANULELA VOICU
Revista de cultură poetică nr. 1 \"POEZIA\" IASI, 2006, pagina 242
Pentru conf.
B.M.
003.863
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- bianca marcovici
- Tip
- Presă
- Cuvinte
- 325
- Citire
- 2 min
- Actualizat
