jurnalul zilei

ceva rămâne în urma noastră un petec de hârtie, amintiri bifurcate spre țări necun0scute până la vârsta de 40 de ani petece de hârtie cu adnotări grăbite despre alarme dese, rachete trimise spre țara sfântă gustul mâncărilror românești, gânduri de reușite sau nereușite, umiliri la serviciu sau greutăți de limbaj, chiar de la prieteni lovituri sub centură, redeveniți străini, împăcări, petice, nepoți cu guturai, alergii sau diverse boli, Corona să nu respirăm să nu înghițim ein ereț aheret ,nu am altă țară -în ivrit, aparținem acestui pământ de veacuri, ne-am întors acasă, dar verii noștri nu ne-au primit cum se cuvine... cărțile le-am predat pe la cei care ne mai adună în universul israelian- sper să nu cadă o dronă să ardă cultura am donat o mulțime de cărți și îmbrăcăminte golind casa, betonul ne apără în adăpost ne-am cerut scuze lui Adonai poate să NU se repete Holocaustul, inventariez fiecare minut între alarme organizațiile teroriste au distrus metaforele de bucurie aprovizionăm între alarme fructe și legume la preț triplu Haifa ieri a fost poluată cu chimicale sigur au nimerit într-un rezervor nepermis, neapărat... dar de ce vă scriu toate astea, voi nu simțiți pulsul poetei, viața merge înainte voi vă distrați cântați, trăiți... până la 40 de ani sub Ceaușescu, fie-i țărâna grea, nici măcar nu mi-am închipuit cum arată o sală de concerte din Monaco, Paris, Montreal, Madrid... privind la Mezzo în loc de știri acum, mai avem puțin și numai avem ce elibera ostaticii din Gaza probabil sunt morți? (OARE VA DEVENI MORMÂNTUL CELOR 101 OSTATICI) să ne rugăm de sărbători și pentru cei căzuți la datorie sau uciși pur și simplu pe o stradă pentru că sunt evrei atentatele continuă pentru ei nu contează viața sunt milioane ca furnicile care pot veni spre noi în mâini sau cu dronele iraniene modernizate să ne terorizeze mereu...