Poezie

Despre limbă și dor

1 min lectură·26 octombrie 2017

Mediu

Se părea că am plecat doar ieri

Fără efort

Urmărind visul de borangic al trubadurului occidental.

Femeie fără prejudecăți credeam că sunt

Gata să sfâșii satisfăcător carnea strămoșilor mei.

Vezi tu, unde m-am născut era o primăvară eternă

Cu petale de flori împdobind aerul la nesfârșit

Bunicile îmi depănau firul vieții în timp ce torceau lâna și țeseau covoarele

Mă învățau să citesc nu în stele dar în vâltoarea miraculoasă din noi

Cea care o auzim tot timpul

Câtă vreme suntem vii

Cuvintele toate prindeau aripi și se întreceau în zbor

Curgând în mine

Precum sângele.

Trăisem în cuibul cald mătăsos

Al limbii mele materne

întâia

singura

comoară din noi.

Cum nu știam

Că primăvara cuvintelor s-a împrăștiat

Am început să exist în alte limbi

Existând tot mai puțin.

Luminile nu se sting niciodată aici

În metropola din lumea nouă

Asta nu era inclus în biletul de avion ce m-a purtat înspre vest.

Parcă era ieri

Sau acum zeci de ani?

001.307

Bianca Giurgiu. “Despre limbă și dor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bianca-giurgiu-0045988/poezie/14115405/despre-limba-si-dor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.