Poezie
Eu
1 min lectură·
Mediu
Să fim bine înțeleși,
astăzi nu vom folosi
stâlcitorul de cuvinte.
Suntem la început
suntem o pacoste,
dar ce contează
eu sunt virgula dintre
pa și costea,
fără mine punctul meu de vedere
ar avea un sens.
Să nu folosim stâlcitorul de cuvinte,
deci să nu exist.
Dinții își trădează propria natură,
- eu sunt stâlcitorul de cuvinte - .
Deci să recapitulăm,
eu nu sunt eu,
eu e fiecare.
Totul în rest e reprezentare a eu-lui,
deci începând cu tine.
Să nu folosim stâlcitorul
de cuvinte:
- Cum omenirea e un singur eu?
Și apoi câți de mine
încap într-un eu?
Să spunem că:
în mine, mie mi se pare că eu sunt însumi
eu,
dar tu ce cauți aici?
Și apoi nu mai suntem bine înțeleși,
am folosit stâlcitorul de cuvinte.
002.820
0
