Poezie

Furtuna pe mare

1 min lectură·7 decembrie 2012

Mediu

Încerc să nu mă pierd cu firea,

Cu disperare te caut cu privirea,

Dar tu nu ești, sunt singur pe-un vapor,

Degeaba plâng și strig după ajutor.

Sunt pe mare,în larg,departe

Și-o furtună isterică începe să se-arate,

Pe punte singur nu știu cum am ajuns,

Ba mă opresc, ba izbucnesc în plâns.

Disperat, spre cârmă mă îndrept,

Furtunii blestemate să îi țin piept,

Plutesc în larg și valurile-s mari

Și-n mintea mea aș vrea ca să apari.

Și vântul furios îmi suflă-n pânze,

Mă simt purtat de vânt ca niște frunze,

Sunt părăsit în largul unei mări,

Mă-ndrept buimac spre nu știu care zări.

Deodata furtuna se opri

Și chipul tău de zână, în față îl zări,

Dar nu ai stat prea mult, în mare ai intrat

Și te-am pierdut definitiv, sunt disperat.

Să mă scufund, din suflet eu aș vrea,

Oricât de nebun eu aș părea,

Dar nu mai are nici un rost,

A dispărut iubirea care a fost.

001.200

Belcin Marian. “Furtuna pe mare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/belcin-marian/poezie/14019511/furtuna-pe-mare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.