Poezie
Acum e tarziu
1 min lectură·
Mediu
Acum e târziu pentru regrete,
Greșelile tale au lăsat amprente
Și sunt adânci în sufletul meu,
Te iert, dar ele vor rămâne acolo mereu.
Nu plânge, acum e târziu,
Te gândești la mine, asta știu,
Ești fata care m-ai schimbat radical,
Iubirea ta pentru mine e ca un meci amical.
E amical, adică fără miză,
Chiar dacă tu spui că e o iubire aprinsă,
Simt acum că e ceva diferit,
Zâmbetul de pe buze mi-a pierit.
Acum e târziu să vorbim despre noi,
Sentimentele mele pentru tine le-ai aruncat la gunoi,
Crede-ma că ironia nu o pot accepta,
Râdeai de vorbele pe care ți le spuneam cândva.
Iartă-ma că trebuie să spun în rimă ce simt,
Sunt un om sincer și nu vreau să te mint,
Poezia face parte din viața mea
Și nu-mi pasă ce crede lumea.
Acum e târziu pentru tot,
Te-ai lăcomit și-ai tânjit după pot,
E târziu pentru o dragoste mare,
Dar îmi doresc iubirea să-ți iasă în cale.
Nu vreau să mă înțelegi greșit,
Ști foarte bine că și eu te-am iubit,
Dar lasă timpul să decidă pentru noi,
Dumnezeu ne iubește oricum p-amândoi.
00870
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Belcin Marian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Belcin Marian. “Acum e tarziu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/belcin-marian/poezie/14016358/acum-e-tarziuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
