Poezie
2012
1 min lectură·
Mediu
Vorbesc oamenii pe stradă,
Că tot în jurul nostru o să ardă,
Totul o să se facă scrum,
Să prețuim din plin tot ce avem acum.
S-a umplut pământul de păcate
Și Dumnezeu nu poate să mai rabde,
Așa vorbesc oamenii mereu,
Că ne-am pierdut credința-n Dumnezeu.
Nimeni nu știe ce se v-a întâmpla,
Dar trebuie să continuăm a ne ruga,
Să fim convinși că suntem muritori,
Să nu ne abatem de la ale noastre cărări.
Poate Dumnezeu ne pune la-ncercare,
Să vadă omul câte păcate are,
Să ne dea o lecție pentru viitor,
Să spună oamenilor că lumea nu-i a lor.
Poate că lumea toată se v-a schimba
Și Dumnezeu întregii omeniri v-a arăta,
Că mai presus de bani și de trufie,
E bunătatea ce-n oameni nu e vie.
Acest an e unul diferit,
Să fie unul schimbător în bine, mi-am dorit,
Să fie o egalitate între noi,
Între oameni bogați și cei flămânzi și goi.
00972
0
