Poezie
E plin pamantul
poem
1 min lectură·
Mediu
E plin pământul de neghiobi
Și oameni demni au dispărut
Și cei rămași sunt încă orbi,
Că nu văd răul apărut.
Oprește,Doamne, această ciumă
Și-alungă Tu acest blestem
Și bunătatea toată adună,
Că suntem orbi, nu mai vedem.
În zare numai cruci se văd
Și semne-s numai de prăpăd,
E viscol parcă-n toiul verii,
E strigătul nebun al disperării.
E otrăvit pământul nostru
Și bunătatea noastră-i otrăvită,
Pune stop,Doamne,acestei gafe
Și intră-n inimile noastre necăjite.
Se bate frate cu frate,
La necaz spatele și-l întoarce,
Uită că au în ei același sânge,
Când unul dispare, celălalt plânge.
E plin pământul,Doamne,de trufie,
Fiecare umblă după bogăție,
Trec peste cadavre,dacă-i necesar,
Omul simplu,Doamne, s-a făcut avar.
Se-aud și țipete de sub pământ,
Că morții acolo nu au pace,
Se răsucesc strămoșii noștri în mormânt,
Că nici aici pe pământ nu mai e pace.
Urlă și luna și stelele pe cer,
De sus de-acolo totul se zărește,
E un semnal trimis de Dumnezeu,
Să oprim chinul ce se-mpletește.
Tu, muritorule de rând,
De înțelegi aceste rânduri scrise,
Fă o schimbare,dacă poți, în bine,
Să poți trăi aici cu zâmbetul pe buze !
001112
0