Singuratate pe strazi

Bărbatul acela singur, amețit de tristețe se duce direct la fata îmbrăcată în rochie prea scurtă,

prea roșie, prea altfel, s-a gândit el pentru o secundă!

A vrut să îi spună dacă vrea să bea ceva cu El,

dar timiditatea lui parcă înțeleasă, s-a dat la o parte,

când ea l-a întrebat dacă nu îi cumpără ceva de băut la început,

Da, la asta se pricepea știa să cumpere, adică să facă cumpărături,

Da, sigur, Martini, Eu o bere!

A vrut să zică, ce mai faci?

Dar Ea parcă știa ce mai face

și îl privea în ochi că vrăjitoarea din copilărie

așteptând să se sperie!

Vrei timp așa este, zise Ea și El s-a gândit la Foreigner,

vrei timp pentru că nu știi ce să faci cu emoțiile! Nu sunt emoții sunt dureri a vrut El

să spună dar parcă era același lucru!

Zi-mi lucruri frumoase și am să ți-le las pe buzele mele

să le culegi cu un sărut!Si a facut cu ochiul ceva decând lumea!

Îi privea ochii negrii de cărbune de Vulcan,

buzele de un roșu neștiut, când El a izbucnit:

Mi-a zis că s-a plictisit,

că merită mai mult (era din Paroseni, ce vroia oare?),

că vrea și ea rochia aia

și vrea și ea freza aia

și chiloții ăia și vrea la sală

și vrea să meargă la ski,

dar în Austria

că e sătulă de căzăturile de pe pârtiile românești!

Fata în rochia roșie prea scurtă râde,

mai cere un Martini

îl mângâie pe bărbatul trist

și șoptește cuvintele la ureche,

cuvintele care trebuiau!

Atunci când pleacă sus,

Undeva sus, rămân cu zâmbetul trist

care astă seară va înțelege tristețea timpului de câteva ori!

Bărbatul acela trist, amețit de singurătate

se duce apoi acasă, se întinde în pat

și privește tavanul.

Într-un târziu se ridică din pat merge la frigider,

bea din sticla de lapte de la nenea Aron

și se gândește ca și mâine e o nouă zi.

Pentru prima oară în viața lui!