Poezie
decembrie trecut
1 min lectură·
Mediu
dansai într-un oarecare decembrie
pe strada din fața blocului dansai de parcă
nu exista ianuarie și
toate lunile care urmau s-au restrâns pentru tine
în aproape 4 săptămâni tu
ai vrut să faci totul
simetric ai vrut
să dansezi să dansezi cu
simetria
pe umeri și în păr
la tine
simetria înseamnă colțuri
dansai într-un decembrie trecut printre tramvaie oamenii
nu mai coborau oamenii
nu mai urcau tramvaiele
nu mai plecau nu mai veneau oamenii
pășeau atenți pe lângă
colțuri pe lângă dansul tău
să nu îl rupă
parcă știau toți că în decembrie trecut
trebuiau să salveze simetria
iar eu stăteam deasupra
magazinului cu luminile aproape stinse cu 3 jumătăți de țigară
aproape aprinse
atât de mult am vrut să îți calc simetria că în decembrie
trecut m-am lăsat de fumat
țigări întregi m-am lăsat de
terminat idei și poezii
și toate astea pentru
tine într-un decembrie trecut
001.433
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Beatrice
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 149
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Beatrice. “decembrie trecut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/beatrice-0044731/poezie/14101526/decembrie-trecutComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
