Poezie
singuratati
1 min lectură·
Mediu
surâsul vremii nu-l mai iert,
și marea înecata-n zare.
cu clipe reci, străine ore,
alung tăcerea lumii-ntregi
ca pe un semn de întrebare.
cu triluri savuroase,
mă mântuie durerea,
și vuietul zadarnic al celor ce sfârșesc..
plutind în neștiința cu voi,
cei în uitare-ascunși
de zbuciumul ce strigă o lume
dispărută de demult.
001.340
0