Poezie
Infern
-
1 min lectură·
Mediu
O usa deschisa.
Si am intrat...
Neantul camerei fara sfarsit
imi ajungea pana in suflet;
in jur,perdele negre de fum,
si erau pretutindeni,
chiar daca erau doar trei ferestre.
afara,noapte;
dar si in minte,inima si suflet;
si batea un vant...
mai sa ma smulga din locul de unde parca eram intepenita;
perdelele zburau dupa glasul vantului,
zburau,fluturau,si iar,si iar...
in mijlocul camerei,
fitilul unui felinar dadea sa se stinga,
fumul acestuia se ridica,
si apoi rotindu-de in juru-i
ca fantasmele luminii.
si nu vedeam decat lumina,si dupa intuneric,
si-apoi lumina-intuneric,
repetate parca-n infinit.
geamul parea a fi o oglinda,
iar dincolo de el vedeam totul,
era ceva nespus de mare,
ce pazea portile
prin care nu-mi imaginez sa fi intrat.
o adiere de vant imi trecuse prin fata,
si-mi invaluise corpul cu bratele sale reci,
parca mi se taiase respiratia,
si aerul ma ineca.
felinarul se stinsese demult,
si geamurile parca nu existasera,
peste tot pereti goi,un loc fara sfarsit,
doar intuneric.
si am inchis ochii;
ma cuprinsese teama,vocea gandului imi spunea ceva,
da,
sa tin ochii inchisi,sa dorm,
sa zbor sspre infinit;
Dar m-am trezit!!
001279
0