Pata in infinit
Adânc, ca in pamânt Stă ingropat sufletul dezlegat Albit de intuneric E ca o pată aruncată in infinit O pată ce pare fără sens În fluviul timpului rămas Un sens imersat in timp Și da,
BObanita ovidiuPrezența
De mult,nu vine Prezența la mine În globul de ceară Înot,inoportun Pe drumul ce doarme Prezența o simt Dar,moare,cu fiecare Brutală trezire la normal Un soare acid îmi mângâie
BObanita ovidiuGandăsciene, unul dintre acte
Pe lunca înnegrita de plugul existenței Se vede și vorbește in mare adunare Gîndacul șef intre gîndaci și a noastre buzunare. Pe capul lui lucios și plat Au așezat minunea La care fauri din
BObanita ovidiuO mare de visare
În ochii tai am prins un răsărit O, și cum se alinta marea! Iubito, ochii tai nu mint, Fluida e visarea. Un cantec drag Ne invelește starea. Da, suntem zei pierduți in larg,
BObanita ovidiuDezgroapa-ma din pat
Fularul de asfalt Pe gat îl simt, e greu Din chin devine luptă Oh și orașul a uitat sa-și ia guma de mestecat... Iubito, vino si ma scapa, Te rog, iubito, te rog, Totul curge și mi
BObanita ovidiuGandacii
În cercuri mici si mari, În multe burti de peste, Aluatul tarii noastre dragi Nu creste, nu dospeste. Gandacii nostri multi si dragi Au iz de parazit Din ura
BObanita ovidiuceva
Simt întrebarea cum mistuie Gandirea Și făra voia mea Apare îndoiala. Vointa si putința
BObanita ovidiu