Nefericire

Mă doare frumusețea timpului Din vremea care trece prin mine, Frumos și singur gândul meu Se naște odata cu amintirea. Răul din mine nu mai există, Căci pentru a exista rău, Trebuie să existe și păcat... Însă păcatul a fost iertat. Umbra trecutului trece, Albăstrind coloana infinitului Care există între prezent și viitor. Avuția sufletului, nu mai e cum era odată, Nu mai e așa cum am avut-o cândva Atunci când focurile trecutui ne ardeau Atât de tare, încât prezentul, Va trebui să plăteasca scump Pentru ce a făurit trecutul. Acum însă timpul trece răspicat, Nimeni nu mai vrea sa cunoască, Frumosul trecut pe care l-am avut odată, Focurile din lăuntrul sufletului meu Care și azi mai trezesc aminitiri, Răul care a făcut, ca albastrul cerului Să nu mai fie același, Care a făcut ca scumpul suflet Să nu-și mai gasească liniștea. Dar el își va înăbuși focul pătimaș, Își va stinge stelele care îi dădeau viață, Va îngheța, va împietri, la fel ca oceanul, Din care s-a născut.