ploaia

stăm pe bancă și soarele îți face ochii verzi. în ei mă văd eu și frunzele copacilor. ții degetele strînse în pumn și vocea îți tremură. mă joc mereu cu botul pantofilor si ochii tăi mă urmăresc; cînd te privesc numai spui nimic și încet vîntul îmi ridică frunzele peste pantofi. întorci capul spre copaci spui că este bine. nu te pot lua de mîna, dar da, e bine mă văd limpede de tot în ochii tăi. ți-ai strîns haina pe tine, cu spatele drept privești fix tiribomba. un băiețel încă se mai învîrte fascinat. în spatele nostru se aud picăturile cum lovesc praful. reziști cu spatele drept înaintea mea.