Poezie
Mintea de pe urmă
Durere
2 min lectură·
Mediu
Doamne o veșnicie te-ai gàndit,
Și apoi in prima zi ai făurit,
Cerul și pămàntul,soarele și luna,
Și-ai muncit apoi zi de zi intruna
Să le faci pe toate,să le dai un rost
Să fim azi ce suntem nu nimic ce-am fost!!
Ai creat pădure,apă și livadă
Și ne-ai dat lumina,totul să se vadă!
Ai creat barbatul și din coasta sa,
Ai făcut femeia să-i stea alăturea.
Ai făcut perechi,toți un rost să avem,
Să trăim in pace și să procreiem !
Totul era bine dacă nu scăpai
Păcatul și ispita,aici,la noi in rai!
Și de atuncea doamne,totul s-a schimbat,
Este și credință este și păcat,
Este și ispită este și durere
Tu ne dai la toți fără a mai cere !
Dar, măsura-i alta, pentru fiecare,
Nu-i la fel de mică s-au la fel de mare.
Petru-sfàntu imparte,dai bătràn și orb,
Și in loc de minte el mai pune colb,
Și-apoi cànd vede ca greșit cazanu,
Frumușel iti spune -Vino și la anu !
Cel cu minte vine ,fiindca-i priceput
Și mai ia o dată ca la inceput.
Numai că uitucul,cel fără de minte,
Uită să mai ia și merge \'nainte ...
De aceia doamne,nui egalitate,
Unul e bogat, iar altul, rupt in coate,
Unul știe carte,știe càte-n lună !
Iar uitucul doamne,mai nimic să spună.
Astăzi cànd te rog,eu te rog ferbinte,
Dăi și neștiutului un picuț de minte !
Eu iți mulțumesc și sper ca ruga mea
Să ajungă doamne și la poarta ta !
Iar Petru, din nou cazanu să vadă,
Și la toți să dea porție egală !!
001346
0