Poezie

Codrule,

1 min lectură·11 septembrie 2026

Mediu

Codrule, sunt inimă din tine,

Iar viața-mi este ca un biet arbust.

Sunt suflet plin de lacrimi și suspine,

În umbra ta un adăpost mi-am pus.

Codrule, inima-mi bate ticăind,

Ca vântul ce adie pe colină,

Ca frunzele ce tremură murind,

Și-n marea lor măreție suspină.

Codrule! Tu ești al țării erou,

Prin tine trecutul ne mai poartă,

Iar în eternul și purul tău ecou

Regăsim a noastră tristă soartă.

Codrule, în viața ta bătrână

Ai și demnitate, și durere,

Când oștirea vrăjmasă și păgână

A vrut doar bogăție să-ți prefere.

Codrule, pentru tine sfârșituri nu-s

Și nimeni pe pămînt nu te învinge,

Pe când eu am un singur, trist apus,

Ce-n noapte viața-ncet mi-o va stinge.

Codrule, tu în lume nu ai seamăn,

Nu ai nici sfârșit și nici început,

Ai fost și ești al neamului meu leagăn

Și al țării noastre cel mai vrednic scut.

Rușchița, 12.09.1952

0017

Aurel Micsa. “ Codrule,.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-micsa/poezie/14205183/codrule

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.