Poezie

Scufița roșie

1 min lectură·7 mai 2009

Mediu

Pe scufița roșie o sărută păianjenii în gara de est

e beată murdară și careva a târât-o-ntr-un colț

toată viața am ținut s-o-ntâlnesc și acum că-i aici

cum să nu-i vorbesc de biblioteca pustie

de colbul cel verde și colbul cel roșu. Pe femeie o duci

acasă tăcut încui ușile te ascunzi. Pe scufița roșie o duci

pur și simplu ea de fapt chiar vrea să meargă la tine

(singură)îți cere povestea lupului și a scufiței roșii

o cauți i-o dăruiești o citește toată seara mofluză. Târziu

ia o țigară și pleacă. Vine a doua zi tot la tine citește

sânteți mari prieteni. Într-o zi primești un castron cu

pițigoi morți în altă zi intră dealul pe ușă

și vine iarăși scufița te strigă: lupul a murit și nu

mai am pentru cine trăi! Pleacă-ntr-o marți nimeni

nu știe unde mai pleacă.

Azi este vineri castronul cu pițigoi e pe masă tu taci

și mâine nu mai vine nici scufița roșie

mâine nu mai vine nici dracu`. În pădure se înalță

un rug cum nu a mai fost. Se pregătesc să te ardă pe tine.

008.737

Aurel Dumitrașcu. “Scufița roșie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-dumitrascu/poezie/1835754/scufita-rosie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.