Descălțarea

Vă rugăm să vă scoateți pantofii aici. Lemnul trebuie să vă simtă, trebuie rugat să vă lase să treceți. Trebuie să respirați cu el, să-l mângâiați, nu există drum fără pod. Apoi trebuie să fiți maleabili ca o coajă de banană, altfel sulițele vă vor trece chiar prin inimă când veți cădea. Și pășiți încet, dacă zeii se trezesc, nu știți ce să le spuneți. Îndoiți-vă puțin brațele ca la teatrul mistic și respirați regulat ca la templu. Apoi intrați încet, în genunchi, târâș. Nu e loc pentru greșeli sau frică. Pășiți numai de două ori în fiecare pătrat al covorului și concentrați-vă la nimic. Totul este una și cuvintele sunt nimic. Toate milioanele de pietre de exact aceeași mărime din fața altarului reflectă cântecul pierdut al călăreților descăpățânați, damelor fără îngeri și războinicilor muribunzi. Abanos, aur, roșu regal și crini sunt expuse în partea zeilor, oameni în transă sau dormind de partea dumneavoastră. Nu căutați să fugiți după început pentru că se vor fi târât destule viețuitoare cu aceeași față ca și dumneavoastră în cercuri concentrice în jurul fiecărui individ, cate trei susținând fiecare stâlp. Aici trebuie să îngenunchiați și să stați nemișcați până mai apoi. Picioarele nu vă vor mai folosi vreodată. Nici plămânii, nici creierul, nici ochii, nici urechile, nici trupul, nici amintirea, nici sufletul, nici viitorul, poate nici pământul... Amințiti-vă, v-ați scos pantofii.