3.02

oriunde înalță capul bîzîie neoanele ca albinele unde se iese pe la hidrant nimic nu cruță lumina în seara asta și frigul ciocănește elemenții care pocnesc la răstimpuri ca vreascurile. s-a trezit dintr-o dată în locul pe care l-a născut, binemeritatul și acum. relaxați genunchii prelingeți-vă pe pereți frecați-vă sexele de culoare dați-vă cu capul de institut pînă cînd. lăsați amprente de urină de carne și de tot ce mai sînteți. e noapte casa scării mă atinge pe gît și voi vă așteptați rîndul în separeuri în scorburi. nu plînge – aud. asta înseamnă că mai primești încă o gheată în față încă o palmă la fund.