Poezie

STYX

1 min lectură·15 iulie 2026

Mediu

Pe drum, pe lângă apă, vedeam lumina-n zori,

Și-o fată ce sta tăcută, cu ochii plânși de dor.

Avea obrajii rumeni, părul negru-n vânt,

Și haina ei strălucea ca aurul pe pământ.

Purta pantofi de seară și pașii-i tremurau ușor,

Privirea i se-nălță spre mine cu glas întrebător:

— Nu știu ce drum alegi...

Dar simt că pleci departe... și totul pare schimbător.

Pășind încet pe drum, cu pașii grei de teamă,

Chipul i se-acoperi de-o liniște amară:

— Mă-ntorc spre casa mea, șopti cu voce blândă.

— Tu pleci spre alte lumi, iar eu rămân să-ți plâng în urmă.

Și-n clipa despărțirii, tăcerea ne-a cuprins ușor,

Pe cer se stingeau stele, căzând încet prin nori.

Rămas-am doar cu umbra cuvintelor ce dor,

Și drumul fără tine părea tot mai străin și gol.

Și timpul ne desparte, lăsând în urmă-un dor,

De marginea tăcerii se frânge și ultimul meu zbor.

Rămas-am cu povestea ce n-a avut izvor,

Și cu un adevăr ce cade peste mine-nfiorător:

— Eu sunt cea care pleacă, iar tu rămâi să-mi porți de dor...

0010

A.P.R. el dorado. “STYX.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/apr-el-dorado/poezie/14203793/styx

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.