Poezie

Zefirul si lăcrămioara

1 min lectură·11 mai 2014

Mediu

La zi de mare sărbătoare, adie-un vânt de primăvară

Ce-a străbătut ținut întins și către mare-a fost împins,

Venit cu greu din depărtare, își face loc cu nerăbdare

Printre zulufi și pescăruși, peste tărâm cu cărăbuși.

Se-opri firav să se-odihnească, puterile să-și regăsească,

Într-o grădină, printre flori, cu multe-arome și culori.

Și cum Zefirul se gândea, spre care zare va pleca,

Văzu o dalbă lăcrămioară, ce îi surâse prima oară...

Simți fior de zdruncinare, se răvăși cu-nfrigurare

Și încercă să se-adune, să nu arate pasiune!

Atras de-arome fermecate, printre petale parfumate

Zefirul nostru din lăcaș , privi spre colțul buclucaș.

A fost doar o părere, oare sau mi-a surâs o lăcrămioară?

Și clopoțeii dalbei flori, se scuturară dând fiori

Zâmbind sfios a doua oară și radiind aromă rară!

Zefirul s-a cutremurat și a-nțeles peste ce-a dat,

Magnetizat de-al său parfum, l-a cucerit o floare-acum!

Se aplecă cu-o adiere, o răsfăță cu mângâiere

Și în grădina de la mare, rămase lângă lăcrămioară!

Zefirul nostru se numește, Daniel și azi mărturisește

Că a-ndrăgit o lăcrămioară, pe Andra vrea de soțioară!

Așa că dragii mei, de-acum, s-aveți în propriul vostru drum:

Iubire, har, viață sfântă, cu fericire îndelungă!

001.657

Anton Luminița. “Zefirul si lăcrămioara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anton-luminita-0040338/poezie/14049453/zefirul-si-lacramioara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.