Poezie
Mobilis in mobili
1 min lectură·
Mediu
Fericirea și absurdul sunt doi copii ai aceluiași părinte
(Albert Camus)
Dimineața mahmur
Privesc împrejur,
Puțin adormit
Și cam ofilit.
Foarte îngrozit
Văd aruncate
Vase uitate,
Tacâmuri,
Pahare cu vinuri
Amestecate,
Care tronează
Sau delirează
La întâmplare
În casa mea mare.
Felia de tort
Fără suport
Într-o scrumieră
Sub o frapieră,
Paharul vărsat
Ce a colorat
Cu vinul roșcat
Fața de masă
Nouă în casă.
Dar peste toate
Vai! Nu se poate!
Doarme un băiat
La gât descheiat
Și mai afumat.
Colo o fată
Mai aranjată
Stă machiată,
C-o prăjitură
Uitată în gură,
Capul îl are
Pe farfurioare.
Din altă parte,
Nu prea departe,
Cum e glazura
Sforăitura
Unei cochete
Tipe brunete
Cu nasu-n perete.
Astăzi la sfârșit
De ce mi-ai șoptit?
C-un glas liniștit,
Că-n potopul lor
N-a fost semafor.
Nici chiar avarii
Cu toți tătarii
De-ar fi năvălit,
N-ar fi reușit,
Ce-au înfăptuit
Ai mei invitați.
Și apropiați
Prieteni de-o seară
Az’ primăvară.
001.611
0