între două sunete

sunt cuvinte care mă amintesc ca de un pământ neumblat și fără de apă buzelor mele vise din care mă șterg mișelește căutând să- mi deschid gura cu partea in care am fost cel mai mult și- mi țin mâinile sus de toate bolile cu două tăișuri de parca așa suspendate ar gasi în tihnă buna înșelegere trupului a fost sfârșitul luptei legilor universale când absorbeam mereu câte ceva cei orbi apropiați mai mult în cadru la fel și cei căzuți vor repeta încetinind a lor mișcare toți vom porni pe scara muzicală apoi ne vom întoarce aceleași unghiuri moarte în pământ vom saluta blajin lăsându- ne în repaus în compoziția finală ne ducem toți fără scăpare veșnicia la octavă