Poezie
Secund
1 min lectură·
Mediu
Ne-am născut suflete bătrâne,
pe foamete și pe secetă, pe vânturi cumplite și urgii…
am adormit la umbra stâncilor care zgârie pântecele cerurilor
și ne-am acoperit umerii cu palmele și atât.
Din scoarța copacilor a curs sânge și ne-am botezat cu el...
Suntem ai ploii...și ai uscăciunii,
Ai adâncului la suprafața lui
Suntem ai lumii, plămădiți din ea,
Suntem unicul și contrariul lui.
Durerea e surdă, dar ea se aude peste tot
Din rănunchi de prunci,
Zbierată de mamele lor
Am suferit prea mult...
Ne e prea frică...ne facem prea mult rău...
Continua masturbare a spiritelor, care cred că pot și cred că le vine
Și care deschid gura și nu se aude nimic
Păcat de moarte că suntem singuri, într-o lume unde singuratatea nu e permisă,
Și totuși...
Când umezeala se scurge pe obraji,
Nu se aude nimic...
Nimeni nu o oprește
Singur...juisezi și plângi...singur...de mână cu cineva
001.437
0