Cuvinte nespuse...

Tot acest timp ne-am inghitit amandoi cuvintele. Eu nu ti-am spus tot ce aveam sa-ti spun. Tu nu mi-ai spus niciodata nimic. Mi-ai zambit ironic pana in ultima clipa. Nu ne-am certat niciodata cu adevarat caci nu ne-am vorbit niciodata cu adevarat. S-au certat ego-urile noastre sau mai bine zis durerea din mine urla la neputinta mea. Suntem doi straini intr-o lume nedeslusita. Nu am pretentia sa fac parte din lumea ta, vroiam cu ardoare doar ca tu sa faci parte din a mea. Si oricum faci...Nu tineam neaparat sa insemn ceva pentru tine, vroiam doar sa-ti stiu gadurile, gandurile tale ascunse pe care le pastrai cu sfintenie si nu mi le-ai impartasit niciodata. Imi doream cu ardoare sa stiu ce gandesti, sa te cunosc cu adevarat, dar te-ai inchis in tine de la inceput... sau poate e vina mea, nu ti-am intins mana la timp... sau nu ai vazut-o... Nu ai avut ochi niciodata pentru mine cea cu adevarat... Si paradoxal tocmai ochii tai nu o sa-i pot uita niciodata. Uneori au spus mai multe decat ai fi vrut. Alteori nu... fiindca-mi evitai privirea. Fugeai de mine sau de tine ? Din pacate nu o sa-mi raspunzi la intrebarea asta niciodata. Uneori am impresia ca sunt atatea lucruri nespuse intre noi incat ma doare lipsa lor. Alteori, regret ca ti-am spus esentialul. Caci nu ti-a pasat... Ti-ai terminat tigara si ai inchis usa in urma ta. Fara sa te uiti in urma...