Poezie
Perfectul simplu
din cartea cu acelasi nume
2 min lectură·
Mediu
PERFECTUL SIMPLU
Tot simt iubirea ta tăcută pășind spre sufletu-mi pustiu,
Cu zâmbet plin, născut complice, de dragul a ce știu să fiu.
Și ochii-ți simt deschiși în noapte, destinul drastic păcălind,
Prin evadarea spre trecutul ce, fără voie, îl iubim.
Târziu, din oboseala zilei, fugim ascuns, călătorind
În acea viață, nesperată, din doruri vechi ce ne revin.
Sub pleoape, somnul ne aduce atât de-aproape, uneori,
Că pot să îți ating privirea, cu gene calde, până-n zori.
Străine lumi ne eclipsează toate dorințele, pe rând,
Roboți umani, gonind haotic, de care astrele își râd.
În linii mari, neutru-i totul: în alb și negru viețuim.
Din când în când, ne este sete de vechi fior să-l mai sorbim.
Așa că, vii încet spre mine, în timp ce-n vis ușor cobor,
Migrând în mintea mea flămândă de vorba ta, la unison.
Uimită, te ascult ca-n vremea când îmi șopteai tulburător,
Că e perfect ce ni se-ntâmplă și chiar de dorm, de doru-ți mor!
Ne smulgem gândul din tiparul ce nu ne lasă să zburăm
Și în momente de tristețe din colț de inimă-l chemăm.
Oricăt am vrea, prezentul n-are culoarea ce ne-a-mbujorat
Dar ne prefacem că e bine și tot ce-a fost, este uitat...
001385
0