Poezie
Eden
1 min lectură·
Mediu
Prost e cel care are,
Are dar nu stie ce are,
Prost e cel care plange,
Plange si uita de ce plange,
Frumos e cand sti ce ai,
Cand ai si visezi inca ca ai.
O stea as vrea sa pice acum,
In capul celui ce nu stie,
Al celui ce refuza intelegerea,
Al prostului sau al desteptului.
Nicicand n-a fost ca azi,
Intuneric in lumina,
Cometa cu coada stinsa,
Pierduta in adancurile timpului.
Tu ai venit si ai plecat,
Ca dulcea nemurire.
Avem ce nu mai e pierdut.
Avem a timpului nemurire.
Cand lumea se destrama-ncet
Si ochiul piere fara de-nteles,
Cand ingerii coboara-n flacari
Atunci inteleg eu de ce ...
De ce e prostul prost
Si prostia e frumoasa,
Frumoasa ca ochii ei
Ce se alina-n noapte.
Cometa vine, si scoboara,
A mea lume o destrama
O destrama si o pierde
Ca si a nemuririi leac.
Ca omul ce a pierdut edenul,
Ca omul ce vede asfintitul
Si in ingustimea-i crede
Ca a renascut edenul
001776
0