Depozitul unui teatru II

Povestea unei povești începe cu sfârșitul, ori cu începutul? Niciodata nu prea știu cum să încep. Orice text, orice zi, orice clipă, e o poveste. Poate doar eu o văd poveste. Poate doar eu văd într-o bibliotecă personajele lui Caragiale care se ceartă cu personajele lui Preda. Poate doar eu îl văd pe Goe pendulând între Maitrey și Alis. Poate doar eu văd pomul femeie, ori stâlpul spirală. Sincer, văd o pisică pe stradă și mă întreb dacă este chiar o pisică, ori este un ziar suflat de vânt. Suntem noi oamenii doar niște povești, niște marionete care își au sufletul în ficțiune? Niște jucării în vitrina atacată de intemperiile anilor? Niște pești care se zbat pe malul apei, în nisipul vremii? Sincer, nici nu știu în ce depozit voi putrezii?! Cât se joacă cineva cu mine pe scena unui teatru, nici nu ma înteresează. Cade cortina… cad și eu. 28.07.2003