Poezie
epidemie
*postat pt o traducere
3 min lectură·
Mediu
îmi este imposibilă o forare în părțile cele mai vii și mai tari ale corpului
fără a gusta murdăria amară din mușchi
totuși există o particulă ce poate ordona resturile
sau insăși esența unui mușchi, într-un sistem numit organism
modelarea impersonală a organismului
pe absolut fiecare oscior formează un fel de pojghiță
deasupra și dedesubtul materialului genetic, neavând consistență
dar riguroasă matematic
ciudat e faptul că organismul modelat impersonal
este adresat multor altor oscioare străine de corpul meu
dar care nu au aceeași structură și adâncime
alte oase pur și simplu nu pot susține o fisură
venită din afara mușchilor, sau din fibrele care îi sudează între ei
.
totul începe cu o forare prin canalizările societății
forare necesar dureroasă
limitată însă de spațiu și nu și de timp
rotopercutor răsucindu-se direct în venele orașului/
în plămânul civilizației
eu vorbesc aici de durere adevărată/ microbi, fibre pline de zgârci/
găuri adevărate
mai vorbesc și de ochii noștri
care văd ciocane balansându-se deasupra organismului
cât de confortabil e acest nou limbaj/ cu verbe seci, de oțel
și foamea, dumnezeule, foamea
mă menține pur/ muritorii, asceții, esteții
sunt omorâți cu cruzime
prezența lor e mai mult decât dăunătoare procesului de forare/
să se țină minte că acest tunel prin organism
are un singur scop/ acela de a aranja esența unui mușchi
ca nu cumva acesta să se împrăștie amărui
pe corpul universal/ acel corp compact,
format din totalitatea corpurilor din lume
mișcându-se la unison/
acum este importantă fisura/ cât mai adâncă și necesar dureroasă
iar apoi, după cum bine se știe/ urmează restul
.
se poate vorbi despre o violență anonimă a societății:
toate corpurile din afară se mișcă în mine
acea masă compactă de oameni se mișcă în mine
cu rotițe și scripeți
cu forțe contorsionate
cu răgetul fiecărui organism
din scorbura fiecărui por
de acolo începe vârtejul mișcărilor, al cărnii tensionate
și sudoarea mea autobiografică cu bărbați aliniați la pișoare, apoi strategiile de reticență, jenă cu valuri de căldură
pudoare, da, pudoare
ciudat e faptul că lipsesc organele genitale, rupte de la rădăcină, apoi fierte
iar din corpuri nu mai rămân corpuri
ci doar mâini, picioare, trunchiuri
în aranjamente aleatorii
urinându-se direct pe bucureștiul nostru/ cu profeți în toți boscheții
și cu mirosul sălbăticiunii pe fiecare organism în parte
.
înainte de mirosul sălbăticiunii, corpul simte o crocantă mâncărime
la baza fiecărui polip,
mușchii tremură pe oase
matematica
geometria
limbajul
sunt demolate
făcând loc altor realități mai uscate
.
se știe mult prea bine, de altfel -
singura natură a unui cap
este aceea că stă în vârful unui corp
.
cum este oare posibil ca eu
pentru a spune ceva/ pentru a spune cu adevărat ceva/
să folosesc un alt limbaj decât cel al beciului colcăitor din mine?
ei bine, acest lucru este posibil
dar mai încolo
.
epidemia propusă mustește de contacte electrizante
ființe moi
între umflături și pielițe ale intestinului,
între bărbați, femei și copii
simplul act al atingerii, umezeală
și murdăria domnilor, murdăria voluptoasă
în toate formele posibile
ne sudează balele, hemoragiile
totul compact domnilor, totul compact
așa va rămâne
.
lumina încă nu mi s-a înfățișat
beciul curge, cu el susurul canalizării și blocuri
cuvintele se întind, cască, se pișă, se cacă
apoi urechile noastre capsate pe toți pereții
simțind adevăratul puls al societății
și toate fisurile care vin rostogolindu-se
căci până la urmă de găuri este vorba, nu?
interiorul, miezul, nu prezintă importanță
găuri cât mai adânci și necesar dureroase
.
așa a fost dintotdeauna și
așa va rămâne
*21.02.2005, Andrei Nicolescu
015736
0
O