Poezie
Noptile tacerii
1 min lectură·
Mediu
Trec singura prin noaptea purpurie,
Ma plimb pe strazile pustii.
E ora tacerii si-a uitarii
Si lumea pare asa tarzie…
E ora la care viata moare
Si se transforma in vis si in visare,
E ora la care linistea ma-nconjoara,
Ma-nfioara…
Si-acum…
Se-aude undeva, departe in ganduri
Si-n simtiri,
Mai clar, mai tare,
O frunza in cadere
Ce-mi povesteste
Soptit, continuu,
Albastrul vietii mele…
Ce-mi poarta-n suflet, in betie
Pierdut si rectilinuu
Caldura amintirii-amare…
Care dispare,
Odata cu fiecare frunza cazatoare.
Acum e timpul sa ascult
Cum clipele alearga,
Sa aud
Cum toti ce dorm imbatranesc usor
Si mor…
Acum e timpul sa-nteleg
Cum nepasarea se asterne
Odata cu zapada lunii
Pe sufletu-mi si pe simtire,
S-ascunda tot ce trupu-mi cere,
Sa uit, sa dorm…
Sa mor!
Si sa renasc,
In alta dimensiune in care,
Nimeni nu uita,
Nu iarta,
Nu doarme
Sau nu plange…
Mortuar de frunze cazatoare
In care apar sporadic,
Noi raze de soare,
Noi frunze albastre
Ce poate nu vor piere!
002084
0