timpul

Timpul

Ceasul de pe mana mea cred ca a ramas in loc sau doar timpul trece mai incet. Poate presiunea acestuia ma face sa pierd simtul realitatii si ma duce in trecut. Tin minte cum ne plimbam mana-n mana pe aleea parcului pustiit. Frunzele copacilor erau colorate a toamna si linistea parca era stapana. Ne oprisem pe podul acela de lemn si-n rau ti-se oglindea chipul frumos, iar pestii treceau, parea sa nu le pese ca zilele trec. O frunza cazu pe umarul tau, am ridicat-o. Era superba, parea sa aibe un trecut placut si totusi imi era mila ca s-a mai dus inca o viata. Ruginiul parea a manca verdele fraged, dar noi stateam pe pod si nu stiam cum trece timpul. Pe ici pe colo mai vedeai o floare printre frunzele moarte. Acum cand ma gandesc imi vine sa plang cate au murit si au sa moara in anotimpul urmator. O salcie batrana isi ineca amarul in raul care trecea murmurand, parca intelegandu-i durearea. Iar noi pierduti in decor ne uitam indelung si savuram peisajul. Inca mai sunt numele noastre scrijelite pe biata salcie, poate noi am facut-o sa planga sau poate motivul ei e ca dragostea noastra nu o vezi, dar o simti. Crengile ei mangaiau pestii din apa si pietrele par mute. Poate ca stiau ce are sa urmeze.

Inca mai trec pe aleea aceasta chiar daca tu te-ai dus de mult, ai fost un inger, ingerul meu. Mi-ai aratat ca viata poate fi frumoasa. As vrea sa ploua pentru ca nimeni sa nu vada ca imi curg siroaie de lacrimi. Mai pun inca o floare sub arborele nostru, salcia noastra care plange de dorul tau si plangem amandoi si plang si pierele si luna si pestii si raul limpede.