visul lui iulie

lopețile groparilor mazaci sfâșie pământul zâmbetele lor știrbe înăbușesc aerul ștrangulat făcând pământul să urle sângele începe să-mi zvâcnească în creieri plămânii îmi sunt plini de pământ, coastele încep să-mi ștranguleze inima îmi aprind o țigară, fumul se sparge de dinții încleștați încerc să deosebesc în jurul meu fețele mutilate ce urlă creierul umflat caută explicație și iar amintiri ce se reiau apoi se sparg ne scapă din mâini fără viață