Poezie

Retard eminescian

1 min lectură·25 noiembrie 2008

Mediu

Hai să-ți împletesc în priviri

dulci-albastre-suave amintiri,

să-ți cânt, să-ți râd a fericire,

să-ți conturez pe buze împlinire.

Þi-e teamă de-ai amorului fiori,

în care tot mustești singurătăți și zori,

înlănțuind miracole și cast,

ce-ți izvorăsc șoptind a fast.

Imaginează-mă în râuri și șuvoaie argintii,

ce rar ițesc în curcubeuri vii

și nori albastri de-armonie

pe un crâmpei de bucurie.

Mă iartă, dar, de mi-e atat de teamă

să nu pătrund în efemera faimă

de om-neom ce-și trage slab tristețe

din scoarțe acre și povețe.

Mi-e frică și amar de suferință,

a mea, a ta și-a lui, de năzuință

și de blesteme aruncate în stihii,

de oful tău și-ale trecutului stafii.

Nu știu să-ți spun mai bine-acum

ce mult aș vrea, cât timp, cât drum

de străbătut ar fi. Dar stiu că mor

încet și lent de tine și de-al tău fior.

Nu mă pricep să strig mai tare,

să chem întregul cor de îngeri și chitare,

să-ți spună ei și să-ți arunce-n zare

ghirlande străvezii de gânduri clare.

001.833

Andreea Constantinescu. “Retard eminescian.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andreea-constantinescu/poezie/1811565/retard-eminescian

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.