Poezie
Fericirea
1 min lectură·
Mediu
Poate ca fericirea
e doar o deltă de iluzii
ce se împăienjenește
în ochii nostri,
un vis suav
în care credem
deși aripile noastre
le-am înmormântat demult
în tăcerea disperată
a sufletului...
Sau poate că
fericirea e lumina din adâncul nostru
ce a obosit să-și strige esențele
prin simboluri prăfuite de timp.
Și dacă ar exista cu adevărat
de ce e așa nedreaptă?
De ce ca să o obții
trebuie să îți crucifici sufletul?
De ce afli într-un final
că picurii de rouă ce îmbracă
sideful corolei nu sunt decât
lacrimile mute a durerii înfloririi?
De ce afli într-un final
că sorgintea bucuriilor tale
e tristețea unui semen?
De ce afli într-un final
că tot ce-ai trăit
a fost doar un vis?
De ce afli într-un final
că la capătul tunelului
e o lumină ce sângerează
umbre mascate?
De ce afli într-un final
că te-ai golit de toate
iar pereții acestei goliciuni
e tapetat cu neputință?
Poate că fericirea
e doar drumul
către o presupusă fericire
iar odată ajuns la capătul
acelui drum labirintic
descoperi adevărul
despre tine și existență.
001521
0