Poezie
Nebunie
2 min lectură·
Mediu
voiam sa plang,
dar n-am gasit putere
voiam sa rad
dar nu-i loc de durere
aveam in cap
imaginea macabra
a salii de spital
unde-ai murit
unde-am murit si eu
vazand cum ti se scurge
si ultima farama
de viata, dragul meu
o lacrima mai am,
atata, numai una
pentru copilul meu
ce-si mosteneste tatal
n-as vrea s-o vars acuma
sper sa mai aiba viata
sperantele-s desarte
dar nu vreau sa-nteleg
nu vreau s-omor speranta
ca va trai mai mult
ca mine, nu ca tine
te-ai dus iubitul meu
tac, nu zambesc, nu plang
si zic ca is nebuna
nebuna-i oare aceea
ce sufera in sine
nebuna e ea oare?
cand moare de durere
cand nu realizeaza
ce zi e azi, sau maine?
nebuna sa ii zicem
aceleia ce tace
atunci cand e-njurata
si lumea nu-i da pace
ca nu e sanatoasa
sa credem oare noi
aceea care spera ca
fiu sa-i traiasca?
sau care nu mai vrea
sa verse lacrimi crude
pe chipu-i de clestar
ca i-au ajuns atatea?
nebuna ei i-au zis
bietei femei....
ce-adanc isi baga coltii
in nebunia ei
ei nu stiau ca biata
nu mai avea din suflet
decat o bucatica
ca restul au ros ei
n-aveau de un\' sa stie
ca frigiderul este gol
ca mortul e pe masa
si altu-asteapta-n hol
003.037
0