Poezie

Amurg

roșu

1 min lectură·26 februarie 2008

Mediu

Privesc cum vălul

Fragil și întunecat își

Flutură adierile pe

umerii tăi goli,

de stâncă.

când soarele dispare,

Fiecare fir îți freamătă

de viață și neliniște

sub atingerea ușoară a

Frigului.

Vrăbiuța de purpură

ar vrea să-și întindă aripile

Ferecate în lanțuri grele de neștiință

și să

Fugă din colivia ruginită,

să se lase purtată

în jurul

Tău, la nesfârșit,

privind cu jind și admirând

trupul din care

Face și ea

parte,

Pe care îl iubește și

Pe care îl va urma în rotirea

nebunească și de neoprit

în jurul aceleiași culori:

Roșul acelei răni ce

se vindecă și

se deschide iar și iar

pentru a lăsa întunericul,

iar apoi lumina strălucitoare

să o inunde.

Dar inima bietei vrăbii

Se va stinge într-o zi.

Iar atunci cine va mai urmări amurgul în jurul

Tău?

001.953

Andrea Bede. “Amurg.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrea-bede/poezie/1770662/amurg

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.