Totul e în toate
Dumnezeu e Totul. Dumnezeu e în toate. deci Totul e în toate. Cantitatea de bine din lume e egală cu cantitatea de rău. Ar fi egal de rău dacă lumea ar pierde binele sau dacă ar pierde răul.
Mașina Timpului
Închid ochii. Închid ușa vagonului. Trenul începe să fugă și pleoapa mi se zbate ca perdeaua CFR din dreptul geamului deschis. Perdeaua se rupe, țâșnesc și o prind de coadă sa nu zboare de tot.
despre Aproape, despre Bun
Sunt fata din câmp. Îmi place să joc polo cu soarele în marea verde, să mi-l paseze cineva la un capăt al mării și să-l azvârl repede că frige mămăliga la celălalt capăt al mării. La ușa
Fotografia
Ea era îngândurată pentru că-i creșteau sânii. El, vrând o poză curată, a avut un timp de expunere de câteva zeci de ani. Sânii ei au început să vibreze, au crescut ca niște cozonaci; așteptând
hobo snails
mamaia undă și tataia undă împing fotonii-n cărucioare; îi agață de subsuoară și-i aruncă-n ochi la melci. melcii codobelcii, care se sărutau cu picioarele din lipsă de limbă, se coc și cad din
tu ce faci când plouă?
azi am alergat prin ploaie când ploaia îmi umple șanțurile creierului, piticilor le intră apă în adidași. ca să ajung la școală sala e atât de goală încât gândurile noastre se
two lovers on a bench & another listen to good music campaign
doi tineri pe o bancă din cișmigiu: eu și seminarul de analiză. ne privim pe furiș, dar nici unul dintre noi nu îndrăznește să deschidă vorba. ei, drace... am nevoie de el! deci fac eu primul pas
fondul de ten creează dependență
lying is the most fun a girl can have without taking her clothes off. când mă simt frumoasă sunt mai veselă. pielea mea pe dedesubt e străvezie- nehotărâtă ca și mine. uneori mă convinge
școală, școală, vrem ostași
la naștere, toți copiii sunt puși în coșulețe și li se dă drumul pe râu în jos. unii se lovesc de pietre și nu mai ajung la destinație (sau poate ajung, dar pe scurtătură :| ). unii salvează
aventura din baie
tocmai mi-am dat seama ce acustică bună are baia mea în baia mea melodia sună sinistru- sună a scris de sânge pe oglinzi. dar în baie melodia sună mai frumos, sună monumental.. ca și cum un
Narcisa și Ghiocelul în cămașă albă (de forță)
\"To love oneself is the beginning of a lifelong romance\" Nu, nu sunt narcisistă. Și ce dacă.. eu și cu mine ne-am înțeles dincolo de cuvinte să ne întâlnim în fiecare zi la oglinda? (\"la
Fizica sufletului
FENOMENE STUDIATE DE FIZICA SUFLETULUI -culegere de simtiri- Enervare În încordarea ta împotriva lumii toți porii ți s-au contractat; lumina se ciocnește violent de tine, precum un tsunami de
