Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Ciulama de ciuperci

pagubă-n ciuperci

2 min lectură·
Mediu
CIULAMA DE CIUPERCI De când nevasta e plecată la Băi...(nu pot specifica localitatea, că urăsc vulgaritatea), iar soacra (față de care am același sentiment) e la țară să-i facă pomană răposatului (de ce-o fi fost răpus?), am rămas singur și...ce m-am gândit să fac? Pagubă-n ciuperci! Adică, ciulama de ciuperci. Îmi place la nebunie! Evident, fără să ajung la...nebunie. De altfel, se știe, toate ciupercile sunt comestibile, doar că unele o singură dată...Ciulama! De mâncat am mâncat, dar de preparat, mai va! N-am mai făcut așa ceva... Îmi trebuia o rețetă, ceva și...de aici a-nceput tevatura. Și literatura... Deschid laptopul, că atât mă bag în el, încât ar trebui să-mi fac mutație acolo! Tastez „ciulama de ciuperci”, dau „search” și, deodată, îmi apare o reclamă cât toate zilele: „Dero! Detergentul dvs. cel mai cel, mai tare ca Ariel, cinșpe-n unu, super-ultra-extra-multi-lux-forte, 99 % gratis, elimină 99,99 din pete!” Măi, zic, asta nu-i ciulamaua mea! Din nou tastez „ciulama” și iar mă minunez! Îmi apare într-un colț să votez cu P.L.M. și-n celălalt să nu votez cu P.B.L, iar deasupra, stupoare, o ...bip mare, cu 69 de sfaturi alături pentru mărire de penis! Nu, nu se poate! Totuși, printre j’de mii de grafice, săgeți, fete care cheamă cu mânuțe la nu-ș ce mașinuțe și paișpe firme de agenții turism, zăresc scris ce caut: „ciulama de ciuperci”. Asta e! În sfârșit! Dau click și, ura! Îmi apare un banner mare: „Cum să elimini diareea!” Plus efecte sonore adecvate, ale unei burți balonate...Câh! Tresar, în momentul când sună telefonul. Soața, din Băicoi. „Ce faci, iubi? Te uiți la Playboy? Să nu te-ncurci cu vreo, știi tu...și să te alegi cu vreo ciupercă!” Îi răspund înciudat „Mănânci ciuperci!” și închid telefonul, închid laptopul, închid aragazul, închid ușa și o iau spre birt. Închis și-acolo! Ananie GAGNIUC
003.329
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
302
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ananie Gagniuc. “Ciulama de ciuperci.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ananie-gagniuc/proza/14050037/ciulama-de-ciuperci

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.