Poezie
Menire
1 min lectură·
Mediu
...............................................................
Un copac foșnește pe-un munte uitat...
O floare se pleacă spre-un bulgăr uscat...
O aripă bate peste-un nor de vată...
O trestie \'naltă înspre apă cată...
Îndemn iau din vânt.
O coamă de fiară zboară către-o pradă...
O ploaie de vară vrea pe TOT să cadă...
Un nor se desprinde nevrând de un altul...
Nufărul se mișcă mângâindu-și lacul...
Îndemn iau din vânt.
O barcă pe apă de mal se departă...
Un fir de nisip prin văzduh se poartă...
Un cuțit de iarbă tremură spre soare...
Un lan de grâu copt cântă ca o mare...
Îndemn iau din vânt.
La acestea TOATE le-arată menirea...
Spre acestea TOATE își spune puterea...
Vânt ce nu se vede, vânt ce nu se crede...
Vânt ce-n nouri fierbe, vânt ce-n veci se pierde...
Vânt ce toate-l simt...
Vânt cu blând alint...
Vânt plutind în cânt...
Vânt pribeag în gând...
Între lumi hoinar...
Fără de hotar...
..............................................................................
001689
0