Poezie

Amor albastru

Dragostea trăită în mitologie

3 min lectură·23 iulie 2026

Mediu

Mă lupt și azi cu dorul meu de tine

Și-am venit la malul Mării Negre iar,

Să-mi mai alin puțin focul din ruine,

Aprinzând scânteia-n vechiul felinar.

Luna argintie razele își lasă

Peste întinderea cu valul răzvrătit,

Val lovește malul și mă simt acasă,

Chiar pe nisipul unde ieri noi ne-am iubit.

Mai fac un pas ținându-mi iarăși dorul

Și printre valuri se aude un suspin,

Surprinsă, parcă îi resimt fiorul

Ridicând pe piele și părul cel mai fin.

Cu mâini mai strânse pe micul felinar,

Pasul mi-l îndrept spre stânci de alabastru,

Să mai simt pe buzele de chihlimbar,

Gustul dulce al amorului albastru.

Pornesc încet, cu mâna tremurândă,

Spre locul de-unde-am auzit suav suspin,

Și simt deîndat' cum trupul mi-l inundă,

Râuri de dulceață trecând peste venin.

Și dintre stânci cu vârfuri ascuțite,

Văd valul cum se transformă în bărbat,

Cu plete negre, lungi și despletite,

Și un trup ce-n chihlimbar parcă-i sculptat.

El cheamă luna cu o plecăciune

Și mândra se coboară diafană,

Pierdută-n ochii aceia de tăciune,

Ce au vrăjit-o, fluturând din geană.

Apoi astrul nopții părăsindu-și cerul,

Se-ntrupează într-o fecioară pe pământ,

C-un trup voluptuos să guste efemerul

Văzut în miez de vară pe aripi de vânt.

Valul o privește cu ochi încețoșați,

Ca formele să i le împietrească,

Sub pleoapa lui, precum coralii colorați,

Ca-n vers apoi să i le împletească.

Și scânteieri de ape învolburate,

Eu recunosc în privirile-i adânci,

Când privește luna iar pe săturate,

În cercul magic ce a crescut din stânci.

Se mișcă luna plină și senzuală,

Degete să-și pună pe trupul lui de zeu,

Iar raza ei, pe bolțile de smoală,

Pare să îmbrace un dulce curcubeu.

Și-n începutul de tangou feeric,

Parcă resimt senzațiile toate,

Dar fioru-mi este ceva himeric,

Să simțim la fel, astăzi, nu se poate!

Când mâini dibace-s peste două trupuri,

Buzele încep și ele să dezmierde,

C-o lăcomie scrisă în săruturi,

În fluturii ce-apar din valul ce se pierde.

Și valul clocotind de amor albastru,

Își întinde luna pe patul de mărgean,

Venerându-i trupul ce de dor sihastru,

Tremura pe boltă ca valul de ocean.

Iar luna fierbinte, și ea îl dezmiardă,

Cu raza ei ce pare de argint topit,

Prin plete negre, o lasă să se piardă,

În timp ce rostește descântecu-i șoptit.

Sărutări de jar și-atingeri de mătase,

Le simt și eu pe pielea dezgolită,

Și le simt la fel de dulci și păcătoase,

Ca-n trecut și rămân înmărmurită.

Dar când tangoul lor se întețește,

Și pașii lor devin pură nebunie,

Vulcan de foc în mine izbucnește,

Scriind pe carne o dulce poezie.

Inima îmi bate în ritm cu ale lor,

Cu sângele ca lava clocotită,

Încerc s-o stăpânesc, călcând în val ușor,

Dar vâlvătaia îmi e mai răzvrătită.

Mă întorc spre ei, căutând răspunsuri,

Să înțeleg de ce amorul lor îl simt,

Dar ochii mi se pierd printre săruturi

Și gândurile mele toate iar mă mint.

Și când focul dulce-n cercul lor erupe,

Senzațiile îmi fură iar suflarea,

Și un suspin de jar parcă mi se rupe,

Chemând spre mine și razele și marea.

Iar spre final, când dansul lor e liniștit,

Privesc spre ei c-o minte mai lucidă,

Mă lasă fără glas ce-n noapte am zărit,

Și clipa îmi lasă mintea mai avidă.

Căci din tangoul lunii cu valul ei,

Au rămas doi muritori scăldați în ape,

Erau un eu și-un tu aprinși sub ochii mei,

Amorul cel albastru să-mi adape.

Mihai Ana Liliana MAL 5.7.2026

007

Despre aceasta lucrare

Autor: Ana Liliana Mihai
Tip: Poezie
Cuvinte: 576
Citire: 3 min
Versuri: 89
Actualizat: 23 iul. 2026

Cum sa citezi

Ana Liliana Mihai. “Amor albastru .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-liliana-mihai/poezie/14203941/amor-albastru

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.