Poezie

Arhitectura sinelui

2 min lectură·14 aprilie 2026

Mediu

În mine cresc orașe din visuri și senin, 

Cu străzi ce duc spre sensuri ce încă nu le știu deplin, 

Iar mintea—arhitectul—zidește fără teamă,

 Din tot ce-am fost vreodată… o nouă dioramă.

Eul meu nu-i mască, ci jocul de-a trăi, 

Unde lacrima și râsul se-nvață a iubi, 

Iar subconștientul, blând și creativ, 

Îmi scrie-n liniștea mea un sens evolutiv.

Îmi privesc dorința nu ca pe-un defect, 

Ci ca pe o chemare spre ceva mai perfect, 

Sub microscopul vieții nu caut vinovați—

 Ci sensuri care cresc din pași neînțelepți.

Rațiunea-mi spune: „Crește, ai răbdare”, 

Iar inima răspunde: „Iubește fără frânare”, 

Și între ele două nu-i luptă, nici abis— 

Ci un echilibru viu, frumos și indecis.

Învăț că împlinirea e dans, nu un final, 

Un drum cu pași de lumină, profund și personal, Că sufletul nu cere să fie ideal— 

Ci doar autentic, viu și natural.

Identitatea mea nu-i limită sau zid,  

Ci univers în care mereu mă redeschid, 

Un labirint de sensuri ce nu mă mai consumă

— 

Ci mă transformă-n mine… cea mai frumoasă formă.

Așa că nu mai caut răspunsuri absolute, 

Ci îmbrățișez clipa cu toate ale ei tăcute,

 Căci omul nu-i problemă și nici definiție—

 Ci propria lui lumină… în continuă creație.

0012

Amina Timis. “Arhitectura sinelui .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/amina-timis/poezie/14201913/arhitectura-sinelui

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.