Poezie
Suntem singuri
1 min lectură·
Mediu
Văd o umbreluță de hârtie
ce acoperă un pahar mic
și-l protejează de praf.
Sunt înconjurată de un perete cilindric,
gros,albastru,dar transparent,
iar lumina de aici e ștearsă.
Afară e urât,incepe să plouă,
iar praful se amstecă cu stropii
și se transformă in noroi.
Pot să vad umbre care umblă,
și se grăbesc prin ploaie.
Oare sunt oameni sau suflete?
Cred că sunt oameni,
sunt prea caraghiosi,
iar suflete nu mai există.
Acum ei nu mai au nevoie de ele.
Au prea multe nevoi și interese.
Sunt prea grăbiți si au uitat de ele.
001990
0